Prezentarea cărții
Ilustratii: Rodica Vieru
Pentru prima data vede lumina tiparului adevarata poveste a caprei cu trei iezi si a lupului buclucas. Tot ce s-a scris pana acum despre acest subiect este rasturnat de marturia unui martor ocular, pe nume Albastrica Urechi Lungi. Nu este o poveste cu un final neasteptat, mai
Prezentarea cărții
În colecția Palatul poveștilor frumoase încercăm să le oferim copiilor povești potrivite sufletelor lor. Cartea Doctorul animalelor prezintă o poveste spusă de un bunic cam uituc, care amestecă unele fragmente din povești celebre intr-un mod atrăgător.
Prezentarea cărții
Volumul "După faptă și răsplată" reunește câteva povestioare pline de tâlc și semnificații, unele inspirate din realitatea de zi cu zi. Citindu‑l, vom înțelege că ceea ce ținem în mâini e o piatră prețioasă, o salbă de nestemate, cu multe fațete, fiecare descoperindu-ne o culoare și o strălucire aparte.
Prezentarea cărții
O carte pentru copiii mari si mici, in care se arata ca iubirea e cea mai mare comoara din lume si cel mai frumos dar de la Dumnezeu
Dupa o idee de Codrin Vasile
Texte de Danion Vasile
Ilustraţii de Rodica Vieru
Este o carte de poveşti în care modernul se îmbină cu
Prezentarea cărții
Romanul Pollyanna, jocul bucuriei - primul volum din serie - a avut parte de un succes enorm chiar de la prima sa publicare în America și se numără printre puținele cărți traduse în aproape toate limbile lumii care au fost iubite de cititorii de toate vârstele cu o pasiune
Prezentarea cărții
Această carte este o declarație de dragoste pentru aproapele. Mesajul care se regăsește în cele mai multe povești este că trebuie să îi iubim pe ceilalți cu o iubire jertfelnică. E o carte care se adresează nu doar copiilor, se adresează tuturor inimilor tinere, arătându-le că iubirea adevărată este
Prezentarea cărții
„Cu greu aş putea numi vreun alt scriitor care să pară a fi mai aproape de duhul lui Hristos Însuşi... Nu am ascuns niciodată faptul că l-am privit ca pe maestrul meu; la drept vorbind, cred că nu am scris vreodată o carte în care să nu fi citat
Prezentarea cărții
Text. LS Desartovici
Ilustratii: Olga Bersan
Am pornit în alcătuirea acestei cărţi cu gândul că viaţa noastră şi împrejurările de fiecare zi sunt pline de o neîncetată noutate, pe care, dacă ne dorim, putem să o întâmpinăm cu prospeţime şi uimire. Aceasta e una dintre căile prin care ne putem ancora
Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici