Întârzierile şi promisiunile neîndeplinite

in stoc

15.00lei

Compară

Prezentarea cărții

Faptul de a întârzia şi de a nu-și respecta cuvântul dat reprezintă pentru mulți o problemă care atrage după sine, ca oricare altă problemă, nevoia de rezolvare. Înainte de a ne pune întrebarea: „Ce este de făcut cu iresponsabilitatea?”, ar fi bine să înţelegem de unde provine aceasta, fiindcă întârzierile şi promisiunile neîndeplinite nu sunt toate la fel: intenţionate sau întâm­plătoare, conştientizate sau neconştientizate, cu urmări grave sau nesemnificative. Pe deasupra, fiecare tip de î­ntârziere şi de promisiune neîndeplinită poate fi legat de cauze total diferite. Fără o călăuză este cu neputinţă să ne descurcăm în toate labirinturile acestea.
Obiectivul nostru este cel de a pricepe din ce cauză unii oameni întârzie şi nu îşi îndeplinesc promisiunile. Într-un fel sau altul, toţi suferim din pricina întârzierilor şi a promisiunilor neîndeplinite, și din acest motiv cartea Olgăi Krasnikova este importantă pentru oricine. În urma lecturii ei, putem înţelege motivele ascunse ale acestor probleme ce afectează întreaga omenire, dar și felul în care putem reduce la minimum efectele lor negative, devenind, totodată, mai toleranţi şi mai răbdători cu cei din jur.

Cantitate
Autor

Krasnikova, Olga

Editura

Sophia

Apariție

2016

Pagini

160

Format

13X20 CM

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Întârzierile şi promisiunile neîndeplinite”

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Your custom content goes here. You can add the content for individual product
SUS
CONTACT  TERMENI SI CONDITII  POLITICA DE CONFIDENTIALITATE  POLITICA DE COOKIES  ANPC
© 2017 OrtodoxShop.com - ROL PORTAL SERVICES SRL