Jurnalul unui preot

in stoc

13.00lei

Compară

Prezentarea cărții

Aleksandr Viktorovici Elceaninov (1881-1934) urmează, întocmai ca mai vâr­stni­cul său prie­ten și mentor spi­ritual Serghie Bulgakov, ca fostul său co­leg de școală, sa­vantul și filosoful Pavel Flo­­­ren­ski, ca istoricul și gân­ditorul Nikolai Ber­di­a­ev, drumul intelectualilor ruși de for­mație culturală și filosofică profană care, la înce­pu­tul secolului al XX-lea, s-au apropiat de teo­logie, i s-au con­sa­crat, devenind în cele din urmă străluciți exe­geți și apologeți ai cuvântului lui Dumnezeu.
Spre deosebire de ceilalți trei, A.V. Elceaninov a îm­binat reflecția teologică cu practica pastorală, de­ve­nind, la 45 de ani, preotul micilor comunități de emi­granți ruși din Franța, mai întâi la Nisa, apoi la Pa­ris.
Cartea de față, aflată acum la a doua ediție, alcătuită și tipărită postum de ur­ma­șii și admiratorii autorului, reflectă specificul acestei pastorații, într-un mediu nu tocmai prielnic, în confruntare cu o lume care și-a pierdut interesul față de religie și ale cărei provocări au ră­mas până as­tăzi aceleași. La fel și „însemnările” subtilului in­telectual și trăitor creștin rămân actuale, atât prin proble­matica lor, cât și prin maniera directă, percu­tan­tă și modernă în care au fost scrise. Regăsim în ele concizia și rigoarea aforistică ale „jurnalului” duhovnicesc al Sfântului Ioan de Kronstadt, dar și ale „cu­vintelor de folos” ale Sfântului Isaac Sirul, pe care părintele îl citează ade­sea cu statornică admirație.

Cantitate
Autor

Elceaninov, Aleksandr, pr.

Editura

Sophia

Apariție

2016

Pagini

248

Format

13X20 CM

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Jurnalul unui preot”

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Your custom content goes here. You can add the content for individual product
SUS
CONTACT  TERMENI SI CONDITII  POLITICA DE CONFIDENTIALITATE  POLITICA DE COOKIES  ANPC
© 2017 OrtodoxShop.com - ROL PORTAL SERVICES SRL