Pe mine m-a operat Sfântul Nectarie

in stoc

10.00lei

Browse Wishlist
Compară

Prezentarea cărții

După ce am tipărit câteva volume de mărturii despre sute de minuni săvârşite de Sfântul Nectarie din România, am aflat despre cazul lui Ioan Casian Fărcaş din Târgu Mureş – şi am considerat că merită să fie publicat separat. După ce am publicat mărturia mamei sale, am strâns şi alte mărturii –de la Casian, de la tatăl lui şi de la preoţii care s-au rugat pentru el. Cea mai importantă este mărturia părintelui Nectarie de la Mănăstirea Recea, cel care i-a spus copilului, care urma să fie operat: „Roagă-te aşa: «Sfinte Nectarie, dacă tre­buie să mă operez, să mă operezi tu. Şi, dacă nu mai trebuie, să mă vindeci.»” Casian a ascultat cuvântul părintelui, şi în fiecare seară se ruga aşa. Într-o zi, în timp ce se ruga, l-a auzit pe sfânt, răspunzând rugăciunilor lui: „Băiete, eu te-am operat…”

Deşi mama copilului nu l-a crezut, temându-se să nu aibă halucinaţii, iar tatăl lui credea că frica de operaţie îl determinase pe copil să spună acele cuvinte, după ce au făcut din nou analizele, au văzut că erau martorii unei minuni: Casian fusese vindecat, fiind operat în chip minunat de Sfântul Nectarie…

Cantitate

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Pe mine m-a operat Sfântul Nectarie”

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Your custom content goes here. You can add the content for individual product
SUS
CONTACT  TERMENI SI CONDITII  POLITICA DE CONFIDENTIALITATE  POLITICA DE COOKIES  ANPC
© 2017 OrtodoxShop.com - ROL PORTAL SERVICES SRL