Știința medicinei duhovnicești. Practica psihoterapiei ortodoxe

in stoc

60.00lei

Compară

Prezentarea cărții

Prin întreaga sa știință terapeutică, Biserica nu urmărește să-i asigure omului un simplu echilibru moral și social. Scopul ei este însăși înnoirea legăturii omului cu Dumnezeu și cu semenii, iar aceasta se plinește prin tămăduirea rănilor sufletești și a patimilor, ca rod al unei vieți ascetice și în împărtășire de Tainele Bisericii.

Omul fără Dumnezeu este plin de suferinţe, dezamăgiri, se află într-o stare de sălbăticie sufletească şi are inima împietrită. Când ajunge să cunoască, însă, Harul lui Dumnezeu, toate aceste stări de nesiguranţă și întregul său gol existenţial se risipesc. Își află atunci tămăduirea sufletească şi trupească. Nu „homeostazia”, nu un echilibru al stărilor psihologice şi sociale, o aşa-numită fericire individuală, ci transfigurarea omului întreg şi îndumnezeirea lui, aceasta este ţinta psihoterapiei ortodoxe. Nu suntem zidiți pentru cele mici, ci pentru a deveni dumnezei după Har.
† Ierótheos, Mitropolit al Nafpaktosului

Cantitate
Autor

Hierotheos Vlachos, mitrop.

Editură

Sophia

Apariție

2017

Pagini

448

Format

17X24 CM, CARTONATĂ

Reviews

There are no reviews yet.

Be the first to review “Știința medicinei duhovnicești. Practica psihoterapiei ortodoxe”

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Your custom content goes here. You can add the content for individual product
SUS
CONTACT  TERMENI SI CONDITII  POLITICA DE CONFIDENTIALITATE  POLITICA DE COOKIES  ANPC
© 2017 OrtodoxShop.com - ROL PORTAL SERVICES SRL